Român stabilit în SPANIA, condamnat după ce le-a trimis, prin curier, rudelor, 6 kilograme de canabis. Cum numeau traficanții coletul

Român stabilit în SPANIA, condamnat după ce le-a trimis, prin curier, rudelor, 6 kilograme de canabis. Cum numeau traficanții coletul
Fotografie cu caracter ilustrativ
Publicat: 04/10/2023, 19:16

Un cetățean român stabilit în Spania a fost condamnat la trei ani de închisoare după ce le-a trimis rudelor din țară, prin intermediul unui curier, un colet cu șase kilograme de canabis.

Coletul, despre care traficanții vorbeau ca fiind un „pachet de biscuiți”, a fost ridicat de la o firmă de curierat de către un coleg de serviciu al destinatarului, care, însă, nu avea nici cea mai vagă idee despre faptul că a ridicat droguri.

Polițiștii, însă, au interceptat transportul, punând la cale un flagrant, informează Digi24.

În discuțiile interceptate de anchetatori, dealerii vorbesc despre „mărar”, „o pagubă de 5 kilograme” și o sumă de bani – 40.000 de euro. Coletul de 5,5 kilograme cu canabis a fost trimis din Spania spre România, printr-o firmă de curierat, pe 27.02.2022. Drogurile erau ambalate într-o cutie maro, pe care era aplicată o bandă scotch maro  și o coală de hârtie, cu datele destinatarului. Pachetul urma să fie ridicat din Sebeș-Lancrăm, județul Alba, și trebuia să ajungă în final în Bistrița-Năsăud. Deși știa ce se află în coletul respectiv, cumnatul expeditorului se oferise să-și ajute ruda.

Anchetatorii au intrat pe fir

Cu toate acestea, bărbatul nu a avut cum să ajungă la curier în ziua sosirii coletului, așa că și-a rugat un coleg de serviciu să meargă să ridice pachetul, fără a-i spune acestuia din urmă ce transportă de fapt.

Pe 4 martie 2022, bărbatul cu rol de șofer a mers să ridice coletul. Polițiștii, scrie sursa citată, aveau deja pontul și urmăreau traseul pachetului cu droguri. După ce a ridicat coletul, șoferul a plecat spre Sibiu, dar a fost oprit în trafic de polițiști, pe DN 1.

„La sediul SCCO Sibiu, în prezența numitului (…) s-a procedat la verificarea amănunțită a coletului. Coletul este format dintr-o cutie de carton, de culoare maro, pe care este aplicată bandă scotch, de culoare maro, iar pe una dintre părți este aplicată o coală de hârtie, pe care sunt inscripționate, următoarele (…) În interiorul coletului s-au identificat 6 pachete din material plastic transparent, vidate, introduse la rândul lor în alte pachete identice celor descrise, ce conțin masă vegetală uscată, de culoare verde-oliv, cu miros și aspect specifice genului canabis”, se precizează în rechizitoriul DIICOT.

Ulterior, polițiștii i-au permis șoferului, devenit martor în dosar, să își continue călătoria cu drogurile la el, pentru a ajunge astfel la persoana căreia îi erau destinate.

„Coletul în cauză a fost predat de către numitul (…) inculpatului în seara zilei de 04.03.2022, în zona unui bar unde lucrează concubina acestuia, iar apoi transportat la domiciliul acesteia de către inculpat”, au arătat procurorii.

Trei zile mai târziu, pe 7 martie 2022, anchetatorii au descins în locuința suspectului din Bistrița-Năsăud. Bărbatul a susținut că nu știa că în colet se află droguri, dar interceptările telefonice realizate de anchetatori, în zilele premergătoare flagrantului, îl contrazic: Acesta vorbește despre „pachetul de biscuiți”, „mărar”, „o pagubă de 5 kilograme” și o sumă de bani: 40.000 de euro, mai arată sursa citată.

Expeditorul coletului a fost condamnat la 3 ani de închisoare, iar decizia este definitivă.

Sursa foto: Shutterstock

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Ce se întâmplă cu pensiile după alegeri: „Adevăratul cutremur urmează". Românii, cu sufletul la gură
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Masacrul legionar de la Jilava, cele mai odioase crime din istoria României